Thursday, September 19, 2024
HomeUltima Oră„Ești o forţă, nimic nu îţi stă în cale!" Mesajul Ministrului de...

„Ești o forţă, nimic nu îţi stă în cale!” Mesajul Ministrului de Interne, Lucian Bode pentru David Popovici după performanțele obținute la Campionatul European de la Roma

David Popovici a scris din nou istorie la Campionatul European de nataţie de la Roma. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost primul politician care a reacţionat după o nouă cursă fenomenală a lui Popovici.

Formidabil! Un nou record şi o nouă medalie de aur câştigată de românul David Popovici, la Roma, la proba de 200 m liber. O cursă incredibilă a înotătorului minune de la CS Dinamo care în aceste zile a uluit o Europă şi o lume întreagă cu talentul lui. Felicitări, David! Urmează-ţi visul cu aceeaşi perseverenţă! Eşti o forţă, nimic nu îţi stă în cale!“, a scris ministrul Lucian Bode pe Facebook.

Popovici a cucerit luni medalia de aur în proba de 200 m liber, luni, la Campionatele Europene de nataţie de la Roma. El s-a impus cu timpul de 1 min 42 sec 97/100, nou record mondial şi european de juniori, precum şi al competiţiei.

De asemenea, David Popovici a cucerit sâmbătă titlul în proba de 100 m liber, la Roma, cu un nou record mondial (46 sec 86/100).

Înotătorul român va lua startul şi în proba de 400 m liber, seriile fiind programate pe 17 august.

RELATED ARTICLES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Publicitate -

Most Popular

Recent Comments