Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.
S-au înregistrat 232 de voturi “pentru”, trei “împotrivă” şi 29 de abţineri.
Propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor modifică articolul 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002, în sensul instituirii posibilităţii ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.
“Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”, prevede proiectul, adoptat în forma iniţiatorului.
Potrivit actului normativ, Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar mai ales în cazurile în care acestea stânjenesc grav sau creează situaţii de pericol pentru participanţii la trafic.
Grupul AUR s-a abţinut de la vot, pe motiv că proiectul de lege poate face loc “multor abuzuri”, a declarat, în plen, deputatul Alin Coleşa.
“Doar în Bucureşti există aproximativ 1,400 milioane de autovehicule, la care se adaugă 500.000 aflate în tranzit, deci aproape 2 milioane de autovehicule la un număr de locuri de parcare de aproximativ de 350.000. Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, de care sunt vinovaţi cei care au guvernat până acum, cei care au deţinut UAT-urile până acum, cei care au creat drumuri de 3, 4, 5 metri, drumuri pe care nu pot trece simultan nici măcar două maşini. Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, pentru care nu sunt vinovaţi nici pietonii, nici conducătorii autor care sunt nevoiţi să-şi lase pe unde pot autovehiculele, ci cei care au guvernat acum. Ca atare, ne vom abţine de la a vota o astfel de lege care sună bine, dar dă loc la foarte multe abuzuri”, a afirmat Coleşa.
Senatul a respins propunerea legislativă în şedinţa din 29 mai 2019, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.