Fundația Țiriac, Fundația Olimpică Română și Centrul KinetoFIT lansează un program gratuit de pregătire fizică și kinetoterapie dedicat copiilor cu probleme incipiente de postură și celor ce vizează dobândirea și menținerea unei ținute corporale corecte.
Cursurile se vor desfășura o dată pe săptămână și au o durate a câte de trei luni, fiind adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani inclusiv. Primul interval se va derula în perioada 29 noiembrie 2022 – 28 februarie 2023.
Înscrierile se realizează telefonic la numărul de telefon 0786 911 111 sau prin intermediul adresei de e-mail receptie@fundatiaiontiriac.ro, în perioada 15 noiembrie – 25 noiembrie, în limita celor 20 de locuri disponibile. În cadrul primului curs desfășurat în data de 29 noiembrie, copiii vor fi evaluați pentru a se stabili diagnosticul acestora și tipul de mișcare și exerciții fizice optime pentru dezvoltarea lor.
Antrenamentele gratuite de kinetoterapie se vor desfășura în fiecare zi de marți, în intervalul orar 17:00-18:00, în sala GymNadia, situată la etajul superior al Patinoarului Allianz-Țiriac Arena din Otopeni, Drumul Gării Odăi, numărul 7.
Programul de Kinetoterapie al Fundației Țiriac, FOR și KinetoFit asigură o dezvoltare fizică adecvată copiilor, ajutându-i să-și îmbunătățească postura și mobilitatea articulară prin diverse exerciții fizice medicale.
Programul gratuit de kinetoterapie pentru copii face parte din planul de acțiuni educaționale organizate de Fundația Țiriac și Fundația Olimpică Română ca bază a promovării unui mod sănătos și activ de viață.